Schimba datele

Oferte

Descrierea hotelului



Ziua 1. BUCURESTI - STUTTGART - MULHOUSE (cca. 250 km)

Intalnire la aeroport la 05.00, imbarcare pe cursa de ora 7.00 cu destinatia Stuttgart. La ora 08.35 ajungem in capitala landului Baden Wurttemberg, al saselea oras ca marime al Germaniei, locul de nastere al automobilului modern, aici a fost construit si faimosul prototip Volkswagen Beetle. Vizitam centrul vechi – Piata Castelului, Piata Schiller si facem o plimbare pe artera comerciala Konigstrasse, pentru a ne bucura de timp liber in Stuttgart sau optional (15 €) vizita la Palatul Ludwigsburg, cel mai mare palat baroc din Germania, supranumit “Versaillesul Svabilor”. Celor care raman in Stuttgart le recomandam o vizita la muzeul Mercedes Benz sau Porshe. Dupa pranz continuam spre Mulhouse, al doilea oras ca marime al Alsaciei, situat pe malurile Rinului, la poalele muntilor Vosges si la granita dintre trei importante tari europene – Franta, Germania si Elvetia. Ne plimbam in  Centrul Vechi, unde se pastreaza parte din fortificatiile medievale – Turnul Diavolului si Turnul Bollwerk, vizitam Temple Saint – Etienne, cunoscut ca si Catedrala din Mulhouse, ridicata intre anii 1858-1886, in stil neogotic, cea mai inalta biserica protestanta din Franta, avand o inaltime de 97 de metri. Admiram Hotel de Ville, construita in stil renascentist in anul 1552, fosta primarie a orasului pana la alipirea la Republica Franceza din anul 1798. si ne bucuram de timp liber in Place de la Reunion, considerata epicentrul orasului. Seara cazare Mulhouse.

 

Ziua 2. MULHOUSE - BASEL (cca. 250 km)

Mic dejun. Timp liber pentru program individual in Mulhouse, va recomandam o vizita la Muzeul National de Automobile, gazda unui numar impresionant de 437 de masini, realizate de 99 de producatori, incluzand cea mai mare colectie de Bugatti. Dupa pranz va propunem o vizita optionala (25 €) la Basel, al doilea oras ca marime al Elvetiei, situat pe malurile Rinului, unde descoperim pietonal centrul vechi – Primaria, Piata Centrala Markplatz, Catedrala Munster, Biserica St Elisabeth, Poarta Turnului St. Alban. Seara cazare la acelasi hotel din Mulhouse.

 

Ziua 3. COLMAR - STRASBOURG (cca. 250 km)

Mic dejun. Program liber sau optional (35 Euro) ne indreptam spre Colmar, supranumit “Mica Venetie”, al treilea oras ca marime al Alsaciei si unul dintre cele mai pitoresti ale Frantei, unde descoperim intr-un tur pietonal in centrul vechi, fermecatoare strazi medievale si impresionante cladiri istorice – Biserica Saint Martin, Casa Adolph, Biserica Saint Matthieu, Casa Pfister, Muzeul Bartholdi, Biserica Dominicana. Localitatea este capitala vinului alsacian, iar in luna martie este gazda Festivalului de primavara, cu aceasta ocazie sunt amplasate in oras atractive targuri cu produse locale, ocazia ideala de a degusta din deliciile gastronomice ale zonei. Urmatorul popas din traseul de astazi este reprezentat de orasul Strasbourg – locul in care se afla Parlamentul European, impunatoarea Catedrala Notre Dame, magnificul Palat Rohan, cocheta biserica Saint Pierre Le Jeune si alte numeroase comori ale istoriei indelungate ale urbei. Ne bucuram de o plimbare pe strazile incadrate de case burgheze fermecatoare si palate elegante, iar daca timpul ne permite ne delectam cu o croaziera pe raul Ill. Seara ne intoarcem la Mulhouse, cazare la acelasi hotel.

 

Ziua 4. BERNA - INTERLAKEN - LUCERNA (cca. 400 km)

Mic dejun. Timp liber in Mulhouse sau optional excursie in Elvetia ( 49 Euro ). Astazi ne indreptam spre capitala Elvetiei - Berna, oras fondat in anul 1191, intr-un peisaj incantator, pe malurile raului Aare. Pornim de la vestita groapa cu ursi si vizitam Catedrala Sf Vincent, imortalizam cele 11 fantani istorice, ne bucuram de spectacolul interesant oferit de Ceasul Astronomic si descoperim micul muzeu memorial dedicat vestitului fizician Albert Einstein, care a locuit aici. La pranz ne continuam traseul spre o alta localitate impresionanta, este vorba de Interlaken, o destinatie turistica binecunoscuta, una dintre cele mai vechi si populare din Elvetia. Asa cum ii spune si numele, elegantul oras este situat intre doua lacuri alpine – Thun si Brienz, la poalele muntelui Jungfrau, care se inalta maiestuos la 4158 m altitudine. Ne bucuram de timp liber pentru cumparaturi si ne indreptam catre Lucerna, una din preferintele de top ale celor care viziteaza Elvetia.Lacul Lucerna este al patrulea ca marime din tara, se mai numeste si Lacul celor Patru Cantoane Impadurite, este navigabil, a reprezentat pentru secole una dintre cele mai importante cai de transport din Elvetia si este traversat de un pod unic, simbol al orasului – Podul Capelei. Dupa plimbarea pe pod, trecem pe langa teatrul orasului, vizitam Biserica Jesuita, centrul vechi si Biserica Sf Leodegar. Seara revenim la Mulhouse, cazare la acelasi hotel.

 

Ziua 5. ZURICH - CASCADA RINULUI (cca. 330 km)

Mic dejun. Timp liber sau optional va propunem o incursiune in Elvetia ( 45 Euro). Incepem ziua cu vizitarea orasului Zurich, cel mai mare oras si inima financiara a tarii, situat pe ambele maluri ale raului Limmmat si ale Lacului Zurich. Vizitam Catedrala Mare, Catedrala Maicii Domnului, Biserica Sf Petru, ne plimbam pe vestitul bulevard Bahnhofstrasse si vizitam Muzeul Jucariilor.In a doua parte a zilei ajungem la Cascada Rinului, vizitata anual de 1.5 milioane de turisti, locul in care isi unesc destinele aproximativ 60 de cupluri in fiecare an. Seara cazare Mulhouse.

 

Ziua 6. FREIBURG IM BREISGAU - BADEN-BADEN (cca. 350 km)

Mic dejun. Timp liber sau o excursie optionala in Germania ( 35 Euro ) unde facem o prima oprire in orasul Freiburg im Breisgau, considerat poarta de acces catre Padurea Neagra si una dintre cele mai populare destinatii turistice din sud-vestul Germaniei, situat atat pe Drumul Vinului Baden, cat si pe Drumul verde, ceea ce atrage peste un milion de turisti anual. Vizitam Catedrala si Piata Primariei.Incursiunea noastra in Germania continua cu vestita statiune Baden – Baden, fondata de catre imparatul roman Hadrian, in secolul I, cu denumirea de “Apele Aureliene”. Intram in atmosfera de vacanta , vizitam cazinoul si Muzeul Frieder Burda si va invitam sa experimentati  o sedinta de rasfat la unul dintre luxoasele complexe termale. Seara cazare Mulhouse, hotel 3*. Optional cina 15 Euro.

 

Ziua 7. MULHOUSE - BUCURESTI

Mic dejun. Plecare spre Bucuresti.