Schimba datele

Oferte

Descrierea hotelului



De ce să călătorim în Egipt? Supranumit “Perla Africii”, Egiptul se află în topul destinațiilor de călătorie preferate de turiștii fascinați de istoria, cultura și religia locului. În același timp, aceștia sunt atrași de frumusețea peisajelor oferite de marea turcoaz și minunatul deșert. Egiptul, o țară a contrastelor, este considerat de Herodot un „Dar al Nilului”. Acesta impresionează prin multitudinea de construcții antice spectaculoase și obiective turistice încărcate de semnificații istorice. Dacă îți dorești să descoperi misterele uneia dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, te invităm să descoperi Egiptul alături de noi, atât pe apă (printr-o croazieră pe Nil), cât și pe uscat, și să afli detalii esențiale despre Țara Faraonilor.

Program cu plecare în fiecare joi (București, Timișoara) și duminică (București)

         ***Pentru plecările de duminică se inversează ziua 2 cu ziua 7***

Ziua 1 Zbor către Hurghada, Egipt

Călătoria noastră începe în România, din aeroportul București sau Timișoara de unde ne îmbarcăm pe zborul cu destinația Hurghada. La sosirea în aeroportul din Hurghada suntem întâmpinați de partenerii locali ce ne vor asista pe tot parcursul călătoriei noastre în Egipt. După transfer facem check-in la hotel și avem timp liber în Hurghada. Cazare cu regim de masă all-inclusive la Swiss Inn Resort 5* sau similar.

1. Condiţii de plată și de anulare:
Plată: - avans minim 30% pentru rezervări făcute cu mai mult de 30 zile înainte de plecare și rest de plată 70% cel târziu cu
            30 de zile înainte de plecare
          - 100% pentru rezervări făcute cu mai puțin de 30 zile înainte de plecare
Anulare: - 30% penalizări pentru anulări făcute cu mai mult de 30 zile înainte de plecare
              - 100% penalizări pentru anulări făcute cu mai puțin de 30 zile înainte de plecare

2. Condiţii de intrare şi regimul de şedere în Egipt:
Cetăţenii români care călătoresc în Republica Arabă Egipt în scop turistic au nevoie de viză. Viza turistică se poate obţine la aeroport, contravaloarea colantului de viză fiind achitată pe loc, sau la sediul Ambasadei Republicii Arabe Egipt în România, costul acesteia fiind de aproximativ 25 USD.
Documentul de călătorie utilizat este pașaport simplu ce trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni de la data întoarcerii din călătorie.
La intrarea şi la ieşirea în/din Egipt, fiecare cetăţean străin trebuie să completeze o fişă cu principalele date de identificare, scopul şi durata vizitei. Este foarte important ca datele înscrise în aceste fişe să fie trecute complet şi corect, ele fiind supuse procesării pe calculator, în cazul unor neconcordanţe existând posibilitatea refuzului intrării/ieşirii din ţară până la clarificarea situaţiei.
În cazul neobținerii vizei se aplică penalizările stipulate la paragraful condiții de anulare/penalizări.

Pentru toți cetățenii străini care intră în R.A. Egipt este recomandată încheierea unei asigurări medicale și de călătorie pe perioada șederii în R.A. Egipt, ce să prevadă inclusiv evacuarea și repatrierea medicală.

Alte informații utile puteți regăsi și pe site-ul oficial MAE – Condiții de călătorie în Egipt: https://www.mae.ro/travel-conditions/3691

3. Zbor către Egipt:
Companiile aeriene care operează zborurile din pachetul de servicii turistice pot aduce modificări până la momentul plecării și după momentul plecării. În cazul unor modificări, agenția TUI Travel Center va informa turiștii imediat ce va lua la cunoștință de acestea. Agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană, iar valoarea exactă a taxelor de aeroport va fi comunicată cu două săptămâni înaintea plecării, odată cu emiterea biletelor de avion. Politica de prealocare a locurilor în avion depinde de fiecare companie aeriană.
Autoritățile vamale își rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu chiar dacă aceasta a obținut acordul pentru obținerea vizei turistice. Agenția de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situații ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul își asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea și de aceea este obligat să informeze agenția asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara granițelor României, precum și asupra oricărei tangențe pe care o are cu statele în care are loc desfășurarea programului.
Pasagerii sunt rugați ca înainte de predarea bagajelor la ghișeu să-și asigure personal închiderea (încuierea) acestora. Eventualele lipsuri/furturi de obiecte personale din bagaje se vor reclama pe loc la ghișeul specializat din aeroport. Dacă atunci când ajungeți la destinație observați că aveți probleme în găsirea bagajului depus la biroul de check-in la îmbarcare, vă rugăm să nu părăsiți aeroportul, înainte de a depune o sesizare la biroul de reclamații existent la terminal.

4. Cazare în Egipt:
Categoria hotelurilor și a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Egipt.
Hotelurile folosite în programele TUI Travel Center sunt hoteluri standard. În fiecare program sunt nominalizate unitățile de cazare contractate. Orice modificare apărută ulterior va fi notificată în timp util.
Distribuția camerelor la hotel se face de către recepția acestuia. Problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de partenerii locali reprezentați prin coordonatorul de grup.
Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.) și de aceea vă rugăm, ca în momentul sosirii la hotel, să solicitați recepționerului să vă informeze cu exactitate asupra acestora.
Autoritățile locale pot solicita o taxă de genul taxei de stațiune. Aceasta se va achita de către turiști la recepția hotelurilor.

5. Observații generale:

  • Acest program NU este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă
  • Pentru grupuri mai mici de 8 persoane se percepe un supliment ce va fi comunicat în timp util
  • În cazul unei familii cu copii peste 6 ani vă rugăm să aveți în vedere că navele de croazieră fluvială sunt dotate cu cabine standard ce pot acomoda 2 persoane adulte neavând posibilitatea instalării unui pat suplimentar
  • Nu sunt necesare vaccinări speciale pentru această destinație
  • Programul poate fi modificat de către partenerii locali reprezentați prin coordonatorul de grup, ca ordine de desfășurare sau se pot înlocui unele obiective/hoteluri în funcție de anumite situații speciale
  • Așezarea în autocar se face în ordinea înscrierilor, începând cu bancheta a doua
  • Pentru că faceți parte dintr-un grup turistic organizat, nu trebuie să vă depărtați de grup și trebuie să urmați sfaturile conducătorului de grup
  • Respectați obiceiurile și tradițiile locale și manifestați înțelegere și acceptare față de acestea
  • Evitați circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate şi deplasarea în zone izolate
  • Păstrați în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneți în mod vizibil
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul vă recomandăm să monitorizați cu atenţie bagajelor pe întreaga durată a călătoriei
  • Se recomandă folosirea taxiurilor înregistrate şi nu serviciile oferite de persoane particulare
  • Să nu acceptați băuturi alcoolice sau răcoritoare oferite de necunoscuţi, în special în baruri
  • În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei şi al Ambasadei României în R.A. Egipt
    Ambasada României în R.A. Egipt:
    - site: https://cairo.mae.ro/
    - adresa: 6, El-Kamel Mohamed Street, Zamalek, Cairo
    - mail: cairo@mae.ro
    - telefon informații consulare: +202 2735 53 26
    - telefon de urgență:  +202 2735 95 46
  • În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor, trebuie apelat numărul de urgenţă al poliţiei 126

 

Vă dorim călătorie plăcută!

 

Ziua 2 Hurghada

Timp liber în Hurghada sau excursie opțională de 1 zi în Cairo, capitala Egiptului ce este cel mai mare oraș din lumea arabă și din Africa. Distanța Hurghada-Cairo poate fi parcursă în aproximativ 5 ore/sens. În această zi vom putea vizita platoul Giza cu cele 3 piramide, Sfinxul și alte obiective de interes. Cazare în Hurghada cu regim de masă all-inclusive la Swiss Inn Resort 5* sau similar.

Ziua 6 Aswan

După micul dejun ne putem relaxa la bordul navei de croazieră; obțional se poate merge în excursia la Abu Simbel sau la Obeliscul Neterminat și Barajul din Aswan. Templele de la Abu Simbel sunt două temple masive din piatră. Complexul este parte a UNESCO și se întinde de la Abu Simbel până la Philae lângă Aswan. Templele au fost sculptate pe timpul faraonului Ramses II și au servit drept mormânt faraonului și soției sale Nefertari comemorând totodată victoria sa în bătălia de la Kadesh. Barajul din Aswan este cel mai mare obiectiv de acest gen din Egipt. Barajul a adus beneficii extraordinare, precum electricitate permanentă în Egipt și câmpuri irigate, alături de crearea lacului Nasser cel mai mare lac de acumulare din lume. O altă atracție turistică a orașului Aswan este „Obeliscul neterminat”, o construcție masivă, înaltă și realizată dintr-o singură bucată de piatră ce ar fi trebuit să cântărească peste 1000 de tone. Astfel de monumente sunt ridicate în mai multe zone din Egipt, însă acesta a rămas neterminat datorită unei probleme de structură ce a dus la abandonarea proiectului. Cu toate acestea, aspectul său nefinalizat aduce foarte mulți turiști an de an, oferind totodată o atmosferă misterioasă. După prânz vom vizita templul Philae ce este dedicat zeiței Isis și lui Osiris. Isis este cea care l-a readus la viață pe soțul ei, regele divin Osiris, ucis de Seth și l-a conceput și protejat pe Horus, fiul și moștenitorul lui Osiris. Cazarea cu regim de masă pensiune completă pe nava de croazieră Nile Treasure Cruise 5* sau similară.

Ziua 5 Edfu – Aswan

După micul dejun plecăm să vizităm templul din Edfu. Orașul Edfu este un oraș din Egiptul de Sus unde se află templul zeului șoim egiptean Horus. Cunoscut pentru starea sa legendară de conservare, templul Edfu este renumit pentru pilonul său gigantic format din două turnuri masive de 36 de metri înălțime. Asemenea multor alte temple aflate pe malul Nilului, este un templu ce datează din perioada Ptolemeică. Este considerat templul cel mai bine conservat dintre toate templele egiptene și asta pentru că, o lungă perioadă de timp a fost îngropat sub aproape 12 metri de nisip. După prânz navigăm către templul Kom Ombo. Templul din Kom Ombo este un templu dublu, atipic, care a fost construit pe timpul dinastiei Ptolemeilor. După vizită navigăm către Aswan și ne bucurăm de cazarea cu regim de masă pensiune completă pe nava de croazieră Nile Treasure Cruise 5* sau similară.

Ziua 4 Luxor – Edfu

După micul dejun plecăm către Valea Regilor unde vizităm și templul Hatshepsut. Valea Regilor este locul ce ascunde cele mai multe informații despre felul în care trăiau și mureau egiptenii acum 4000 de ani. Se pare că egiptenii au ales această vale pentru a-și înmormânta regii pentru că este străjuită de un munte în formă de piramidă iar piramida, la rândul său, este simbolică, fiind o reprezentare a drumului spre soare (Amun Ra – zeul suprem egiptean) pe care faraonul defunct îl va parcurge după moarte. Templul lui Hatshepsut trebuie văzut neapărat! Este de fapt mormântul celei mai cunoscute și puternice femei faraon din istoria Egiptului. A fost săpat în același munte, însă această regină a dorit să aibă un mormânt cu totul și cu totul special, care să pună în umbră toate celelalte morminte faraonice existente la acel moment. La vest de orașul modern Luxor se află Coloșii lui Memnon care sunt cele două statui magnifice ce îl reprezintă pe Amenhotep III. Încheiem vizita în Luxor cu o experiență unică la o fabrică de alabastru. Prelucrarea alabastrului este unul dintre meșteșugurile egiptene unice care s-au dezvoltat și susținut din generație în generație și reprezintă sursa majoră de venit pentru mulți artizani care lucrează în principal în vestul Luxorului. După prânz navigăm către Edfu și ne bucurăm de timpul liber la bordul navei de croazieră. Cazarea cu regim de masă pensiune completă pe nava de croazieră Nile Treasure 5* sau similară.

 

Ziua 3 Hurghada – Luxor

După micul dejun facem check-out-ul și plecăm spre Luxor (călătorie de cca 4 ore) unde ne îmbarcăm pe vasul de croazieră Nile Treasure 5* sau similar. Luxorul este o prețioasă moștenire a Egiptului când vine vorba de civilizația antică egipteană; cu un număr mare de monumente antice incredibile, printre care se numără și unul dintre marile temple ale Luxorului, Templul Karnak. Pe lângă semnificația sa religioasă, a servit și ca trezorerie, centru administrativ și palat pentru faraonii Regatului Nou. Este considerat până astăzi cel mai mare complex de temple construit vreodată în lume. După ce ne bucurăm de panorama templului Luxor, ne îndreptăm către cazarea noastră cu regim de masă pensiune completă pe nava de croazieră Nile Treasure 5* sau similară.

Ziua 7 Aswan – Hurghada

După micul dejun debarcăm de pe nava de croazieră pe Nil. Transfer cu autocarul la Swiss Inn Resort 5* sau similar din Hurghada unde avem cazare cu regim de masă all-inclusive.

Ziua 8 Zbor către București, România

Mic dejun, check-out și transfer cu autocarul de la hotel la Aeroportul din Hurghada pentru zborul de întoarcere în România.