Schimba datele

Oferte

Descrierea hotelului



O veche legenda spune ca in vremea in care Dumnezeu a impartit pamantul oamenilor si i-a oranduit pe meleaguri, acesta a uitat de cretani.
Acestia, neintelegand, s-au dus spasiti in fata Domnului, iar Domnul le-a dat o bucata de pamant pe care o pastrase pentru El insusi: insula Creta.

Una dintre cele mai indragite insule grecesti - Creta - te asteapta sa o cunosti cat mai bine pentru a te indragosti iremediabil.
Iar daca iubesti sa descoperi cat mai mult iti vindem un pont - alege sa explorezi insula lui Zeus pe noul program de Fly & Drive. Iti vei incepe odiseea cretana zburand peste apele Mediteranei iar apoi la bordul autoturismului tau inchiriat  te vei indrepta catre noi aventuri. Fie ca vei alege sa te rasfeti cu un delicios cocktail pe plaja privind peisajul spectaculos din Agia Pelagia sau vei opta pentru excursiile catre insula Spinalonga si pitorescul Agios Nikolaos, ori vei rataci prin labrinutul Minotaurului sau vei porni in cautarea exoticilor palmieri de la Vai - te vei bucura din plin de una dintre cele mai reusite vacante!

Ziua 1. Bucuresti/Cluj/Timisoara/Iasi - Heraklion - Palatul Knossos
Imbarcare si zbor charter catre Heraklion din orasul ales. Sosire Heraklion unde veti fi intampinati de catre reprezentantul nostru local ce va va indruma catre autoturismul Dvs inchiriat.
Plecare catre Heraklion. Va recomandam o vizita la Palatul Knossos - resedinta legendarului rege Minos si de asemenea cel mai mare sit arheologic din Creta.  Legenda spune ca aici, regale Minos si-a ascuns un mare secret, pe Minotaur, o creatura pe jumatate om - pe jumatate taur. Restaurat de britanicul Sir Arthur Evans, complexul arheologic te va fascina cu siguranta si vei alege singur daca vei da crezare legendei sau nu. Cazare zona Heraklion, hotel Arolithos 3* sau similar.

Ziua 2. Heraklion - zona Agios Nikolaos

Mic dejun. Va indreptati catre zona Elounda-Agios Nikolaos strabatand drumuri pitoresti si admirand relieful divers al insulei, munti inalti, vai, plaje cu nisip fin sau stancoase, golfuri serpuitoare si insule-satelit. Ajunsi in zona golfului Mirabello va sugeram o prima oprire in Elounda - un sat pitoresc de pescuit transformat in una dintre cele mai exclusiviste statiuni ale Cretei. Aici barcile colorate ale pescarilor fac o imagine contranstanta cu velierele si yacht-urile aflate in golf iar privelistea este una spectaculoasa. Te poti rasfata pe plajele mici, scaldate de ape turcoaz si tivite de copacii de tamarisca sau te poti aventura in plimbari cu barcuta-taxi in peninsula Kolokytha. Te poti caza iar seara te poti bucura de unul dintre cele mai apreciate orasele ale Greciei, pitorescul Agios Nikolaos. Cu stradute inguste, cladiri pastelate, lacul nimfelor ce adaposteste barcute colorate, taverne cu diferite specifice - acesta te va fermeca cu siguranta. Cazare zona Agios Nikolaos, hotel Aristea 2* sau similar.

Ziua 3. zona Agios Nikolaos
Mic dejun. Pentru ziua de azi va propunem o excursie in  Insula Spinalonga  cunoscuta ca fiind locatia de inspiratie pentru binecunoscutul roman \Insula\ scris de Victoria Hislop. Se mai numeste si Insula Leprosilor deoarece a fost un loc de osanda  - temnita a leprosilor pana in anul 1957 si fortareata venetiana, avand sute de ani de istorie. Ulterior vizitei si croazierei, va puteti bucura de apele turcoaz pe una din plajele din apropiere. Intoarcere la hotel si cazare hotel Aristea 2* sau similar.

Ziua 4. Agios Nikolaos - Sitia
Mic dejun. Drumul catre Est continuua, bucurandu-va in continuare de cel mai spectaculos peisaj al zonei. In drumul catre Sitia, va recomandam si o pauza de cafea sau masa in retrasul satuc Mochlos - una dintre bijuteriile zonei. Cu doar cateva stradute, taverne pe plaja si vegetatie luxurianta Mochlos reprezinta stopul ideal pentru a va bucura din plin de vacanta Dvs. Sitia - cel mai estic oras si unul dintre cele mai mari pe care insula le detine va ofera de asemenea puncte de animatie si plimbari romantice prin port. La doar 30 de km distanta de Sitia insa, plaja ideala pentru o experienta inedita va asteapta. Plaja Vai extremitatea nord-estica este una dintre cele mai vizitate i laudate plaje datorita padurii de palmieri care o inconjoara fiind cea mai mare rezervatie de palmieri (naturala) din Europa. Cazare zona Sitia, hotel Krystal 2* sau similar.

Ziua 5. Sitia - Ierapetra

Mic dejun. Traversam insula de la Nord la Sud si ajungem in cel mai sudic oras al Europei - Ierapetra - bucurandu-ne de plajele sale intinse scaldate de Marea Libiei. \Mireasa Marii Libiei\, cum mai este cunoscut orasul va pune la dispozitie pe langa plajele linistite, o varietate extinsa de sporturi nautice, barcute catre insula Chrissi (o insula nelocuita cu nisip fin si alb, inconjurata de ape turcoaz), vechi forturi si vestigii ale unor vremuri de mult uitate. Cazare zona Ierapetra, hotel Esperides 2* sau similar.

Ziua 6. Ierapetra - Heronissos
Mic dejun. Lasam in urma sudul si ne vom intoarce in Nord, luand calea spre cea mai animata zona a Cretei, si anume cartre statiunile Malia si Hersonissos. Malia - o colorata statiune, inconjurata de gradini de maslini si colinele muntelui Selena, si-a castigat renumele de  \party town\ inca din anii \80 si continua sa fie la fel de stralucitoare in prezent. Seara, va recomandam sa o petreceti in Hersonissos intrucat statiunea se bucura de o viata de noapte foarte activa, peisajul sau fiind dominat de numeroase baruri, cluburi si discoteci. Cazare zona Malia-Hersonissos, hotel Minoa Sun 2* sau similar.

Ziua 7. Heronissos - Heraklion
Mic dejun. Va puteti bucura in continuare de soare si mare pe una din plajele intinse ale zonei Hersonissos-Malia, savurati delicioase preparate acompaniate de bauturi racoritoare si relaxati-va. Drumul va va duce inapoi in locul in care calatoria Dvs a inceput - in Heraklion. Puteti descoperi stradutele vechi ce duc spre vechea fortareata venetiana si puteti opta pentru un romantic loc de cina chiar in inima portului. Cazare zona Heraklion, hotel Olympic 3* sau similar.

Ziua 8. Heraklion - Bucuresti/Cluj/Timisoara/Iasi
Mic dejun. Va indreptati catre aeroportul Heraklion, prezenta pe aeroport fiind necesara cu 2 ore inainte de ora programata zborului Dvs catre orasul de destinatie din Romania. Masina se va lasa la locul preluarii iar Dvs sunteti invitati la ghiseul de check-in.

Nota:
* Hotelurile finale pentru itinerariul Dvs vor fi comunicate cu cateva zile inainte de plecare respectand clasificarea mentionata. De asemenea, inversari ale noptilor de cazare pot exista.
** Soferul trebuie sa aiba peste 21 de ani si sa detina carnet de conducere cu vechima minima 1 an.
***Autoturismul va fi predat cu raport de combustibil echivalent cu cel gasit in rezervor la momentul preluarii.

Servicii incluse:
* Zbor charter Bucuresti/Cluj/Timisoara/Ias - Heraklion - Bucuresti/Cluj/Timisoara/Iasi cu taxe de aeroport si bagaje incluse;
*  7 nopti cazare  cu mic dejun conform itinerariului
*    Autoturism inchiriat pe perioada sejurului, categoria A -> Nissan Pixo sau similar
*    Asistenta locala

Servicii optionale pentru autoturism:

*   GPS/ navigatie -> 10 euro/zi
*   Scaun copil -> 5 euro/zi
*   Anti-furt -> 6 euro/zi